Home » Natură » O specie pierdută de porumbel a fost văzută din nou după mai bine de 100 de ani

O specie pierdută de porumbel a fost văzută din nou după mai bine de 100 de ani

O specie pierdută de porumbel a fost văzută din nou după mai bine de 100 de ani
Otidiphaps insularis, specia recent redescoperită. Ilustrație de John Gerrard Keulemans via Wikimedia Commons
Publicat: 03.12.2022

O expediție din septembrie în Papua Noua Guinee a confirmat prin video existența porumbelului-fazan cu ceafă neagră, o specie pierdută de porumbel care nu a mai fost văzută de 140 de ani.

„Pentru o mare parte a călătoriei, părea că nu vom avea nicio șansă să găsim această pasăre”, a declarat Jordan Boersma, co-lider al expediției și cercetător postdoctoral la Cornell Lab of Ornithology.

„Mai aveam doar două zile până la sfârșitul timpului nostru pe insula Fergusson din Papua Noua Guinee, când una dintre camerele noastre de la distanță a înregistrat pasărea plimbându-se și desfășurându-și coada”, a spus cercetătorul.

O specie pierdută de porumbel, revăzută după zeci de ani

Grupul a surprins primul videoclip și fotografii statice ale păsării, o specie mare care trăiește pe pământ, cu un spate de culoarea ruginii, un cap și un corp negru și o coadă ca de fazan. S-ar putea ca această specie pierdută de porumbel să existe doar departe în interior pe Insula Fergusson, pe un teren geotermal fierbinte, extrem de accidentat, împletit cu râuri întortocheate și plin de insecte și lipitori.

„După o lună de căutări, vederea acelei prime fotografii cu porumbelul-fazan s-a simțit precum găsirea unui unicorn”, a spus John C. Mittermeier, directorul proiectului Search for Lost Birds la American Bird Conservancy și un membru principal al echipei de expediție.

„Este genul de moment la care visezi întreaga ta viață de conservator și observator de păsări”, spune el.

Ce este porumbelul-fazan cu ceafă neagră?

Nu se știe aproape nimic despre porumbelul-fazan cu ceafă neagră, în afară de faptul că două exemplare au fost colectate în 1882. Nu există înregistrări ale sunetelor sale. Cercetătorii cred că probabil ar suna similar cu o altă specie de porumbei-fazani din Papua Noua Guinee continentală, un sunet pe care localnicii îl compară cu strigătul disperat al unei femei ostracizate de comunitatea ei, scrie Phys.org.

Apelarea la cunoștințele indigene a fost cheia succesului expediției. Doka Nason, un expert local în păsări, s-a alăturat căutării și a sfătuit echipa unde să caute. Nason a instalat camera care în cele din urmă a înregistrat pasărea. „Când am văzut fotografiile, am fost incredibil de entuziasmat”, a spus el.

„A fost o experiență de-o viață să lucrez cu locuitorii insulelor Fergusson pentru a găsi porumbelul-fazan și să ținem discuții în școli și sate despre căutarea noastră”, a spus Jason Gregg, un co-lider al expediției.

„Copiii șopteau numele local al păsării, Auwo, și toată lumea vorbea despre asta. Sunt atât de fericit că știm că această specie supraviețuiește și oferă oportunități de a afla și mai multe despre pasăre și despre casa sa incredibilă”, a adăugat Gregg.

Habitatul păsării ar putea fi distrus în curând

Dar ecologiștii sunt îngrijorați. Proprietarul suprafeței unde a fost găsită pasărea i-a spus echipei de căutare că tocmai a semnat un acord cu o companie de exploatare forestieră, o mișcare care ar putea amenința porumbelul-fazan cu ceafă neagră și habitatul său. Echipa caută finanțare astfel încât să se poată întoarce pe insula Fergusson și să încerce să afle câte exemplare au mai rămas din această specie.

„Motivul pentru care îmi pasă, de ce cred că ar trebui să ne pese tuturor, este că această pasăre a însemnat ceva și continuă să însemne ceva pentru localnici. Face parte din legendele și din cultura lor. Dacă pierdem această specie, atunci importanța ei culturală se va pierde împreună cu rolul pe care îl joacă în acest ecosistem fantastic”, a spus Boersma.

Vă recomandăm să citiți și:

Întregul lanț trofic se prăbușește, avertizează cercetătorii!

O nouă lege a naturii! Șoarecii cresc mai mari pe partea mai ploioasă a munților

Reintroducerea bizonilor crește diversitatea plantelor și rezistența la secetă, arată un studiu

Variabilitatea temperaturii face pădurile mai rezistente la schimbările climatice

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte